A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger… ♥

„Prietenia nu poate fi dusă mai departe dacă nu suntem în stare să trecem peste mici greşeli.” — Jean de la Bruyere

Cu toţii cred că avem o persoană în care avem încredere.
Posibil, aţi avut. La fiecare e diferit.

Ei bine, în viaţa mea este o persoană cu care ne vedem doar pe timp de vară sau iarna pe o săptămână. Uneori ne mai certăm, dar ea mereu îmi ia apărarea, şi îmi este alături. Nuştiu de ce, uneori am o presimţire deparcă ea mi-e soră. Cu nimeni nu mi-e aşa de bine, cu nimeni nu vorbesc aşa cum cu ea.

Ea e unică în felul ei şi mi-am dat seama că persoane care o să lupte pentru mine cum o face ea,nu voi mai întîlni.Desigur că, are şi ea unele neajunsuri. La fel cum şi eu. Ca de exemplu, eu sunt foarte căscată. Mereu fac ceva ce nu ar trebui, şi ea ştie că aşa sunt eu, şi mă primeşte. Uneori mai face glume pe această seamă.

Uneori îmi pare atât de rău că distanţa mereu ne desparte. Ea locuieşte destul de departe. Când e alături de mine, mă simt completată. De nimeni nu am nevoie cînd este ea. Anul viitor vom avea 5 ani de prietenie, şi dacă sincer, mă uimesc că atât durează această prietenie, dar totodată eu mă bucur.

„A merge cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât a merge singur prin lumină.” — Helen Keller

Alături de ea, primblările seara sunt mai amuzante, chiar daca uneori simţim că dorim să dormim.Noi putem sta până la ora 4 dimineată şi să vorbim fără oprire. Cu nimeni nu am avut aşa o legătură strânsă.

Ea e specială. Nimeni nu-i ca ea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Oriunde…

Oriunde te duci, du-te cu toată inima…

De mic copil, visam să călătoresc. De atunci nimic nu s-a schimbat.

Eu visez să plec de aici şi să încep a călători. În primul rînd, vreau să vizitez San Francisco… Acesta e oraşul visurilor mele. Aş vrea să mă mut acolo, să am serviciul acolo, chiar şi o familie. E un oraş foarte frumos …
În al doilea rînd, eu vreau să vizitez Singapore. Are o frumuseţe nemaipomenită, sunt locuri care TREBUIE de vizitat.
Acestea sunt principalele oraşe care mi le-am pus în cale. La altele mă voi mai gândi.

Da, voi aţi spune, cine nu visează să călătorească. Eu, de exemplu, am avut ocazia să întâlnesc persoane care sunt iubitori doar de casă, şi de nimic mai mult.

Un om nu poate descoperi noi oceane până când nu are curajul de a pierde pământul din vedere – Andre Gide.

Sunt total de acord cu această afirmaţie. Cât timp stai acasă, nu afli ceva nou, nu vezi ceva diferit. Uneori e mai bine să mergi doar înainte şi să nu stai doar într-un loc. E nevoie de ieşit din această zonă de comfort. Mulţi anume de aceasta se tem. Se tem de schimbări. N-aveţi de ce vă face griji. Schimbările duc spre bine. Dacă aveţi posibilitatea, CĂLĂTORIŢI !

Ştiţi ce m-a dus la acest gând? Să începem cu ceea că noi 12 ani învăţăm la şcoală/gimnaziu/liceu, după care urmează universitatea, iar după acesta vom lucra până vom muri. Wooow. Ce interesant. Uneori am o impresie că trăiesc într-o rutină. Studii, casă, şi iar studii.

Într-o bună zi voi pleca. Undeva departe. Undeva unde voi fi fericită.

efP-_OB9M1o

Boyfriend…

De ce eu nu am un boyfriend? Poate din cauza caracterului, sau din cauza înfăţişării. N-am idee ce să presupun. Deşi, toţi îmi zic că sunt frumoasă, că am un caracter de milioane, o mulţime de băieţi vorbesc cu mine, prietenesc, dar nimeni nu încearcă ceva mai mult. Toţi mă văd ca o prietenă bună, poate e din cauza că nu vor să mă rănească.

Da, eu sunt foarte sensibilă, şi orice vorbă mă poate atinge. Pot începe a plînge foarte repede.

Ultima relaţie pe care am avut-o, a fost cu un băiat mai mare ca mine (nu cu mult), avea ochii verzi, era puţin mai înalt ca mine şi avea părul şaten-închis. Am vorbit foarte mult timp, după care din greşeală ne-am întîlnit. Au fost cele mai frumoase 30 de minute. M-am îndrăgostit din prima de el. Noi vorbeam doar pe internet, şi iată că s-a ajuns la ziua când l-am văzut în sfârşit în realitate. Costumul lui, cămaşa cea albă cu cravată, erau irezistibile ! Glume peste glume, vorbe şi iar vorbe, în acele 30 minute, ne-am plăcut unul pe altul. Seara el m-a invitat să ne vedem iarăşi. Desigur că eu nu am refuzat pentru că eu vroiam să-l revăd. Momentele petrecute alături de el au fost cele mai frumoase. Am ieşit ceva timp, pînă la o ceartă, care a distrus totul. Mi-am cerut scuze, am încercat totul să refac. El nu a vrut.

Eu am greşit. Dar nu am facut aşa o mare greşeală. Doamne, de la un nimic ne-am certat. Ce de rău îmi pare că el a dispărut din viaţa mea. Eu îl vreau înapoi…

Mi-e dor de tine … ❤

large (4)

Totul are un sfârşit…

  • V-aţi gândit vreodată că prietenii vor fi veşnic alături de voi?
  • V-aţi gândit vreodată că părinţii mereu vă vor ajuta atât material cât şi moral?
  • V-aţi gândit vreodată că băiatul care vă zâmbeşte zi de zi, vă face fericită, vă va trăda într-o bună zi?

Ei bine, acestea sunt doar minciuni. Nimeni nu-ţi va rămâne alături. Cu greu vei găsi acea persoană care şi la bine şi la rău va fi cu tine. Am avut o mulţime de prieteni, care şi mai de care. Şi la ce am ajuns acum? Am ajuns la ceea că nu mai cred în nimeni. Prefer singurătatea şi să fiu cît mai departe de toţi .

Cu părinţii la mine nu se prea leagă. Deloc nu se leagă. Mereu certuri. Ei nu au încredere în mine, nici nu vreau să-mi imaginez ce fel de persoană ei mă cred. La alţii părinţii sunt diferiţi, vorbesc cu copiii săi, îi ajută în tot, le dau motivare, ai mei însă, tot mai tare încearcă să mă îngroape. Ei niciodată nu mă susţin, rar când mă laudă. E destul de ofensitor, pentru că eu singură am intrat la Colegiu, şi aş zice că un colegiu destul de pristegios, am intrat la buget,am finisat primul an cu o medie foarte bună. Sunt a 3a în grupă. Pentru părinţi aceasta nu-i de-ajuns. Şi cu cît mai tare ei mă ofensează pe mine, cu atît mai mare ură am eu pe ei. Eu nu vreau, dar eu nu mă pot controla.

Se zice că ce fel de prieten eşti tu, aşa prieteni vei avea. Eu în această afirmaţie nu prea cred. Din simplul motiv pentru că am fost simplă cu prietenii, am fost cinstită, le povesteam totul despre mine , în schimb ei mie nimic. Eu răbdam aceasta pînă într-un moment. Pînă cînd am înţeles : Totul are o limită !   Am încercat să mă ţin de ele, dar nu a durat mult, ne-am certat. Acuma au rămas doar 2 prietene, şi nici nu-mi pare rău,deloc. Deşi, nici aceste 2 prietene nu vor fi mereu alături de mine. Nu văd mare încredere din parea lor. Văd doar ceea cum ele încearcă să mă ducă de nas.

I’M NOT OK !

De ce toți mereu cer ceva mai mult de la mine?
   – Mama cere ca eu în noul an să învăț foarte bine, să primesc în continuare bursă, să fiu cea mai bravo şi blablabla, deşi singură zice că la mine nimic nu se va primi.

   ŞTIȚI CE? La mine totul se va primi, şi nu am nevoie de nimeni, eu o să învăț, eu vreau să-mi îndeplinesc visele. De-ați şti voi la ce visez eu. Din păcate, nu-i totul aşa de uşor.
  
Eu aş vrea ca peste 5-10 ani, părinții să se uite la mine şi să se mîndrească, să zică : În sfârşit fiica noastră a obținut profesia pe care şi-a dorit-o, singură. Eu vreau aşa să fie ! Vreau singură să-mi fac cariera, făra ca parinții să se cheltuie !  Nu mă pot uita cum ei îşi fac griji pentru mine, şi nici nu-mi pot acorda tot ce au ceilalți. Nici nu vă imaginați cum e să te simți micuță într-o lume atât de mare.

    Uneori ma uit, şi am o impresie că toți aşa de uşor primesc ce îşi doresc, bani, profesie, popularitate, şi totul e cu ajutorul parinților, ei sunt alintați, iubiți, şi au ce işi doresc.

Mda, lumea e foarte crudă ..
image

Prietenii …

Nu demult m-am certat cu prietena mea cea mai buna, de obicei, eu sunt de vină , dar de acestă dată a întrecut măsura. Ca să ştiți, eu am un caracter dificil, foarte puțini mă rabda. Eu nu vreau să zic că  pe mine nimeni nu mă suportă, mă iubesc mulți, deaceea că sunt liniştită, dar cu cei apropiați eu îmi permit să mă fac de cap. Aşa e mereu.

Deci, cearta cu prietena  mea s-a început cu ceea că ea invidiază pe o alta prietenă cu care eu mă cunosc de multişor timp. Şi eu cu dinsa mă văd odată în lună , foarteeee rar, şi m-am văzut zilele acestea şi ea s-a supărat deaceea că eu nu am anunțat-o în acea zi (sâmbăta) , dar am anunțat-o duminică. Mie nu-mi place să zic ce am facut eu fiecare 5 minute, de ce ea nu poate întelege asta? Dacă sunt persoane care au citit acest articol, păi, spune-ți, să-mi cer eu iertare pentru ceea că ea ma crede vinovată, sau să aştept ca ea să-şi ceară iertare.
P.S. Problema e ca ea pe 27 august pleacă peste hotare, în țara în care trăieşte, şi nu vreau nici să pierd vara, dar nici nu vreau ca să mă cobor mai jos pentru că îmi cer iertare pentru ce nu am făcut !

image

Alone.

Singură. Într-o lume atît de mare. Fără prieteni. Deși toți îți atrag atenția. Unii zic: Ce bine e cînd ai mulți prieteni. Nu pot înțelege. E drept oare sau nu. Am prieteni. Dar, ele mereu sunt peste hotare, și de obicei sunt cea mai singură. Încerc să mă gîndesc la ceea că ele mereu sunt alături, dar asta deloc nu e așa. Ei au acolo prietenii lor. Atunci pentru ce sunt eu? Sunt sigură că nici nu le sunt interesantă. Așa, pur și simplu sunt de rezervă.

Vreți să știți ceva? Ele mie nici nu prea îmi scriu. Eu mereu le sunam, chiar daca sunt departe. Eu le scriam. Eu zi de zi aveam nevoie de cineva cu care să vorbesc, și la nici una nu-i era interesant. Ele au ocupațiile lor, au prietenii lor. Pentru mine nimeni niciodată nu are timp. De ce? Deaceea că eu sunt plictisitoare. Eu sunt mai serioasă decît ele, iar asta nimănui nu-i place.

Am atîtea gînduri cu care aș vrea să mă împart cuiva. Vreau să plîng lîngă cineva.Să mă asculte , să mă liniștească, dar în loc de asta, eu noapte de noapte plîng doar pentru mine, și nicidecum nu mă pot liniști, plîng pînă adorm.

image